La multi ani Radioului!

“Buna ziua Bucuresti, ascultati Unifun Radio pe frecventa de 70Mhz”
Asa suna acum 21 de ani vocea Codrutei pe atunci Florescu , in eter.
11 ianuarie este asadar ziua in care o mana de oameni au avut curajul sa dea startul exprimarii libere in eterul Romanesc.
11 ianuarie este ziua lui. A radioului liber.
Asa cum am mai scris si pe blogul Dianei Singer (se pare ca acolo sunt ceva mai activa decat pe blogul meu), pe 11 ianuarie , acum 21 de ani nu aveam mai mult de 13 ani. Auzisem ca a inceput sa emita un post de radio independent care pe atunci dadea numai muzica si foarte rar se vorbea.Toate astea se intamplau intr-o Romanie impuscata si ranita de gheara comunismului care atunci avea intentia sa apuna(din pacate… istoaria a dovedit ca fusese doar un deranj)
 Va aduceti aminte?La radio era ca o petrecere continua… aveai senzatia ca ii cunosti pe acei oameni de o viata.
Timp de o luna de zile am fost un fidel ascultator, pana intr-o zi, cand aveam in orar 3 ore de mate … . Va dati seama??? Un calvar pentru mine. Asa ca am hotarat impreuna cu colega mea de banca sa chiulim si sa mergem la Universitate unde Unifun Radio isi avea sediul undeva sus la mansarda.

Ei bine… se pare ca acum a venit momentul sa va povestesc exact cum din acel moment, viata mea de adolescent abulic s-a schimbat la 180 de grade.

(Este 14 ianuarie cand scriu acest articol si… de 3 zile ma gandesc daca sa va retin atentia cu povestea mea, sau sa va iert.

Ceea ce m-a facut totusi sa scriu a fost articolul de pe blogul Dianei Singer. Nu am sa comentez pe blogul ei de data asta asa cum fac de obicei cand scrie despre radio. Am sa o fac aici, sperand ca , citindu-mi articolul nu va mai avea impresia ca “ne-am batut gura de pomana”)

Cand am batut la usa  radioului cu tupeu, mi s-a deschis cu intrebarea: Tu ce cauti aici Piticule? Parintii tai stiu ca esti aici?

De atunci, porecla de PITIC a ramas pana in ziua de azi. Le-am spus ca am fugit de la scoala si ca vreau sa vad cum arata un post de radio independent. Asa am zis in prima zi. Ei,  (cei de la radio) mi-au aratat, o camera unde exista un magnetofon un pick-up, un mixer, un microfon, multe discuri si benzi si… cam atat. Apoi…. m-au trimis acasa.

A doua zi, am fugit din nou de la scoala si m-am dus din nou la radio. Le-am zis ca vreau sa invat si eu sa lucrez ca ei.

Atunci… Codruta mi-a spus ferm si raspicat: uite ce e Piticule! Aici nimeni nu o freaca daca vrei sa lucrezi, ia castile astea, o foaie, un pix, ai aici un casetofon, dai play, asculti o fraza, apoi dai stop scrii ce ai auzit si din nou: play, asculti, stop, scrii… si asta a fost debutul meu ca ucenic. Ceea ce auzeam in acel casetofon era un buletin de stiri de la Europa Libera in care… imi aduc aminte,  ca se vorbea despre revolutie, despre Ceausescu, despre oameni care au murit pentru ca noi sa avem acea libertate sa ascultam muzica pe care o vrem, sa difuzam stirile asa cum sunt ele nu cum vroiau altii sa ni le spuna, despre libertatea care avea sa vina dar care din pacate… nu a venit nici acum dupa 21 de ani . Sau daca a venit… se pare ca nu suntem suficient de maturi sa putem sa o respectam si le dam voie altora sa ne-o ia.

Atunci eram un copil care se bucura ca “Epoca de Aur” a apus. Ca nu mai trebuie sa ma imbrac in costumul ala de pionier care nu avea nici un fel de personalitate, si  nu mai trebuia sa spun poezii patriotice.

Imi placea ca sunt la radio… la un altfel de radio. Liber…  unde puteam sa ascult un buletin de stiri de la Europa Libera pe care cu doar cateva luni inainte tata imi spunea sa  nu spun nimanui ca prind asa ceva acasa.

Imi placea ca sunt la radio pentru ca aveam sansa sa invat ceva nou si pentru ca eram inconjurata de niste OAMENI cum poate foarte rar mai intalnesti in ziua de azi.

Ma duceam in fiecare zi la radio. Ba cateodata stateam si noaptea. Faceam de toate si nu-mi pasa de ziua de maine.

Veneam cu bani de acasa toti si ne simteam bine ca avem sansa sa difuzam muzica acelor vremuri.

Nu asteptam de la nimeni nimic.

Ma simteam libera cu adevarat …

Timp de 6 luni am fost asadar ucenic. Stateam noapte de noapte si invatam de toate. Cei care mi-au pus butoanele in mana au fost Vali Andronescu (Dumnezeu sa-l odihneasca!), Liviu Zamora si Dani Klingher(care ma trimitea frecvent acasa sa invat fizica pe care nu o stiu nici acum). Cei care m-au invatat cum se vorbeste la radio au fost… TOTI CEILALTI COLEGI AI MEI,  in frunte cu Codruta care a fost pentru mine sora mai mare pe care n-am avut-o niciodata si careia daca i-as spune acum MULTUMESC PENTRU TOT ar fi mult , mult prea putin.

Asa pot sa zic ca m-am format ca om de presa. Am invatat de la colegii mei cat de important e sa ai responsabilitatea cuvantului, munca in echipa, cat de important e sa iubesti oamenii si sa lucrezi pentru oameni. Cat de important e sa iubesti ceea ce faci si sa faci cu tot sufletul. Asa era radioul atunci: un loc unde oamenii isi faceau treaba in primul rand cu sufletul si apoi cu un pic de nebunie peste….

Nu exista play list , nu exista nici un calculator care sa te robotizeze, aveai sansa sa impartasesti celorlati din personalitatea ta si aveai sansa sa fi un formator de opinie. Noi am avut sansa asta si am facut-o !

Este o responsabilitate pe care ne-am asumat-o. Chiar si eu, care aveam doar 13 ani.

Puteti sa o faceti si voi, cei care acum poate cititi acest blog si care sunteti mai tineri si care… poate vreti sa schimbati ceva.

Putem sa o mai facem si noi cei care acum 21 de ani am avut puterea sa spunem liber :” Buna ziua Romania asculti un post de radio LIBER”

Cred ca depinde de noi pana la urma si de ceea ce vrem noi de fapt.

Am lucrat la Unifun (mai tarziu Uni plus)  si am facut de toate: de la stiri copiate de la Europa Libera (nu existau agentii de presa pe atunci) pana la programul matinal, programe pentru copii, program de party… absolut tot ce se putea face intr-un post de radio.

Ne intalneam cu fanii nostrii si aproape ca nici nu realizam cata forta aveam pe atunci.

Vorba Dianei: ” Am reinventat roata!” Si asta cred eu ca e mare lucru!

Experienta Unifun/ Uniplus a durat 6 ani. Mi-am dat bacalaureatul cu Unifun Radio… Intre timp intrasem in televiziune si la facultate cu Uni Plus Radio si nu mai aveam timp de nimic,dar radioul a ramas meseria mea de suflet.A fost cea mai frumoasa parte a vietii mele.

Mi-e dor de ACEL radio! Unde, ca sa transmitem in direct din Piata Universitatii trebuia sa stau cu capul in jos pe geamul de la Universitate cu microfonul in mana iar colegii sa ma tina de picioare pentru ca sunetul sa poata fi captat cat mai bine (deh! cand esti cel mai mic esti cel mai solicitat dar si cel mai rasfatat, credeti-ma!)

Mi-e dor de ACEL radio in care aveam voie sa dau muzica  preferata pe care cei de-acasa o cereau la telefon. Unde aveam voie sa spun lucrurilor pe nume si unde aveam voie sa-mi traiesc programul pe care il faceam.

Nu consider ca ne-am batut gura de pomana. As vrea sa cred ca ceea ce am construit noi atunci, exista si acum.

E adevarat. Acum radioul e ceva mort. Am simtit-o si eu pe pielea mea.

Dupa perioada Uniplus, a urmat perioada TVR in viata mea , asa cum v-am spus mai sus. In paralel cu televiziunea si facultatea, am fost solicitata sa intru in echipa unui nou post de radio care avea sa revolutioneze fm-ul romanesc. Europa FM. Am pus bazele acelui radio si am incercat sa il fac sa fie viu. NU am reusit din pacate… Noul trend in radio era… robotizarea. Am incercat sa ma adaptez acestui nou val care cica e de succes. Mi-a luat 2 ani din viata. Apoi… am renuntat , jurandu-mi ca nu mai calc in radio.

Stiti cum e? Ca si cum ai avut pe cineva drag, care nu mai e, speri sa se intoarca si ai surpriza ca e altcineva. Persoana pe care o asteptai… a murit insa. Pacat!

asa ca… mi-am vazut de treaba in facultatea mea de teatru de papusi si la emisiunile mele de la TV.

Apoi… mi-am mai dat o sansa: am fost solicitata sa fiu director muzical la un alt post de radio: Mix fm.Mi-am dat tot 2 ani in care speram sa aduc timpul inapoi. Insa… regimul era acelasi.

De-aia acum probabil, directorii posturilor de radio spun despre noi cei care am facut radioul cu personalitate ca “suntem prea batrani” … din lipsa de argumente desigur.

De-aia probabil nu ne mai regasim noi astia “prea batrani” in lumea radiourilor de acum: pentru ca noi am avut ceva de spus iar acum trendul e sa nu spui nimic,  sau nimic interesant

De-aia zic: Fratilor! Noi v-am invatat acum 21 de ani sa aveti personalitate si libertate. De ce ii lasati pe altii sa vi le ia?

Fiti voi! Si… incercati si voi sa reinventati roata! Noi am reusit!

Un text pe care poate ca ar trebui sa ni-l insusim…

Acest text mi-a fost trimis azi pe mail. M-a impresionat foarte mult pentru ca… din pacate este foarte real.
Vi-l impartasesc si voua si poate… il dati si voi mai departe sau macar, poate ne gasim un pic de timp sa ne gandim… Atat . Macar asa sa putem schimba ceva….

Rostul de Dan Puric

Dan Puric / 1-Mai-2010, Romania

Cand te desparti din vina ta, incerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, iti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa intelegi ce s-a intamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

La fel se intampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, inselat, manios, indurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a intamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.

Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, in orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si inselatorii care nu duc nicaieri.

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.

Batranii. Romania ii batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Ii tine оn foame si in frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si intelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant оn tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt оncurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se оntampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile “prietene”.

La noi chestia asta se numeste “agricultura de subzistenta” si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot intelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau in stare sa-l munceasca. Nu stiu ce inseamna pamantul, cata liniste si cata putere iti da, ce povesti iti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat intotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba in sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul ingropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de imbracat, greu de dat jos, care trebuie impaturit intr-un fel anume si pus la loc in lada de zestre impreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate il va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, in schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si inmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute in graba si cu un “Tatal nostru” spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. “Scuze, domnu parinte, e urgent.”

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se inmultesc, credinciosii se imputineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Suna-ti bunicii, pune o samanta intr-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.

PRIETENI DE ZIUA MEEEEAAA!!! EP3

Am constatat ca in viata asta de rahat pe care o traim, lucrurile misto sunt atat de rare… In lumea asta in care nu mai stim sa iubim, sa ne bucuram unii de altii, sa ne zambim unii altora fara sa avem un motiv anume, in momentul in care cineva iti face o bucurie, cat de mica, atunci parca toata lumea e a ta.

Stiti? nu lucrurile materiale conteaza neaparat. Important este sa constati ca nu esti singur si ca… o gasca de nebuni si-au pus mintea la contributie ca sa te faca fericit.

Asa mi s-a intamplat mie din partea gastii mele de ziua mea si… iata ca a venit momentul sa le multumesc si eu in felul meu, chiar daca nu i-am pus pe toti primii. Nu conteaza ce loc aveti pe hartie. Conteaza ca in sufletul meu, fiecare dintre voi este pe primul loc in felul lui.

Asaaa… haideti sa continuam cu lista de nebuni frumosi din viata mea.

Urmatoarea p0za pe care am furat-o dp facebook pentru ca nu am avut una, e a lui FRANCI

FRANCESCA (sau avocata poporului adica a noastra)

Franci… e o poezie care se recita singura. Avocata de meserie, gaseste in totdeuna solutiile cele mai diplomate pt orice. Sau… nu. Depinde de situatie. Vamaiota convinsa si ea (ca noi toti dealtfel) face ca fiecare petrecere la care e prezenta sa aiba un iz… de Vama. Asa cum ne dorim cu totii. De fiecare data cand iti povesteste ceva, i se umple sufletul de bucurie ca poate sa-ti impartaseasca lucruri.

Este persoana care duminica, le-a oprit respiratia tuturor povestindu-mi mie despre sticla chicioasa cu rac in ea, cum ca.. pe langa faptul ca lumineaza multicolor, stie ea aproape sigur, si a citit pe net ca daca o pui in bucatarie e o chestie de feng-shuy si…. aduce belsug in casa. Eu muream oricum de draci vazandu-i pe toti cum incearca sa ma imbuneze. Asa ca… nu m-am prins neam ce vroia sa spuna. Restul insa…. isi aruncau privirile ucigatoare spre ea, incercand sa-i inghete vorbele in gura.

Tot Franci a fost cea care, in momentul in care bucataria a ajuns la mine acasa, dadea sfaturi prin telefon de cum se monteaza. Asta pentru ca… am inteles ca de curand si-a luat si ea una si era versata deja.

Si… tot Franci de fapt a fost sfatuitoarea principala in complotul cu mesajul. Intelesesem eu gresit. Deh… asa e cand nu participi direct si ti se povesteste dupa… Aditza doar stia de complot si si-a dat si ea o parere… dar Franci a fost cea care a fost efectiv langa Maria (telefonic) cand a scris mesajul.

MULTAM FRANCI! ESTI O POEZIE ORICUM!!!

Si pentru ca fluturii sa zboare impreuna si sa nu fie inutili pe lume… s-a inventat DAN

Dan este sotul lui Franci si este stomatologul clasei. De la el am invatat ca fluturii nu zboara niciodata inutil si daca zboara cate 2, cu siguranta ca o ard boem….

Dan este un adevarat. Mai ales dupa neste beri… te intrebi de multe ori ba frate da de unde le scoate???? Are texte pe banda rulanta si… mori de ras daca esti in preajma lui.

Cel mai haios e cand adoarme…(dupa aceleasi beri) parca e un copil care viseaza doar frumos si colorat!!!

Un stomatolog de exceptie (ii urasc pe astia dar cand mi-am scos maseaua la el , nu m-a durut…decat dupa, putin… asa ca ii mai dau o sansa), un sufletist fara pereche si… UN PRIETEN!

MULTUMESC DIN SUFLET SI VA IUBESC PE ANAMDOI DE NU VA VEDETI!!!

ROXANA SI FLORE (sau parintii biologici ai copiilor mei mari)

Eeeeiii aici avem ceva de vorbit.

Desi suparata rau pe ea la ziua mea, Roxana, sau “zana buna din Pinocchio” (cu care ii amenint pe copiii mici, ca o sun daca mint sau nu sunt cuminti si le va creste nasul si le va da urechi de magar), sau… “zana care vine de fiecare data in somn si  iti indeplineste cate o dorinta” daca ai fost cuminte in ziua respectiva…(asta pentru ca au vazut-o pe un dvd cu Pinocchio in care ea era zana buna iar eu pinocchio, normal), va ramane intotdeauna in viata mea sora pe care nu am avut-o niciodata.  Este o tipa pe cat de sensibila si  de prietena pe atat de dura uneori si…transanta. Fosta colega de facultate, viata a facut in asa fel incat sa ramanem cat de cat in legatura una cu cealalta. Este prima din clasa noastra care a devenit  dubla mamica din prima, fapt pt care pe mine cel putin m-a facut sa fiu foarte apropiata de ea, fiind foarte emotionata de ce i se intampla si rezonand cu ea in fiecare clipa de cand am aflat ca e insarcinata.

Roxana… este omul cu care am impartit in 4 ani de facultate si inca 11 de-atunci incoace… aceeasi portie de mancare (in timpul facultatii), nopti, povesti, sentimente… bucurii, necazuri… este omul care mi-a fost alaturi in  cele mai grele momente ale vietii mele din acea perioada. Si pentru asta… “Multumesc”, poate ca ar fii prea putin.

Tot Roxana este cea care atunci cand ai o framantare, sau vreo problema, gaseste intotdeuna cuvintele sau calea prin care sa te faca sa-ti revii.

Roxana la un moment dat a intervenit in viata mea, brusc si fara menajamente facandu-ma astfel sa-mi revizuiesc la fel de brusc parerea mea despre lume si viata.

Roxana… este cerebrala vietii mele. Desi artista  si boema uneori are intotdeuna puterea sa fie calculata. Poate prea calculata cateodata. Nu sare calul mai mult decat prevede legea, si niciodata nu ar deranja pe cineva desi nu te poti simtii deranjat vreodata de prezenta ei.

Si ca tacamul sa fie absolut complet… un tip si mai calculat  si mai pragmatic, este Flore (sotul ei).  Trecut prin poate prea multe pana la varsta pe care o are, ar putea fii un bun exemplu pentru multi barbati care sunt pusi in fata unei casnicii cu copii. Pentru mine, Flore este chiar un exemplu.A reusit in foarte scurt timp de la aflarea vestii ca va fii tatic (acum aproape 9 ani) sa schimbe macazul si sa devina brusc responsabil. Alaturi de el, Roxana este o femeie fericita si implinita.

Acesti oameni imi arata de fiecare data cand ma intalnesc cu ei cat de important este sa existe armonie intr-o familie si cat de important este ca TOTI membrii acelei familii sa-si joace rolul pana la capat.

Trebuie sa va spun ca acesti frumosi ai vietii mele, sunt cei mai buni bucatari in viata. Frate! Nu numai ca ciorbele Roxanei sunt EXCELENTE dar sa-l vedeti pe Flore de ce e in stare. Nu numai ca orice ai manca facut de Roxana trebuie sa aiba un chitibus cat de mic ornat  si pana la urma sa arate ca in revistele gastronomice, dar sa-l vedeti pe Flore cand se incordeaza putin  si… se apuca de gatit!:))

Despre ei as scrie inca 10 posturi… dar mai asteapta lume la rand.

DESI M-ATI FACUT SA FIU SUPARATA DE ZIUA MEA CA NU MI-ATI LASAT COPIII, VA IUBESC DE MOR SI… VA MULTUMESC! PENTRU TOT!

Mergem mai departe… Am sa va arat o poza a unei… DOAMNE!

Ei bine… e reala, si e o alta prietena draga de-a mea.  Ea este frumoasa gastii… (nu ca ceilalti nu ar fii la fel de frumosi) Dar ea… este FRUMOASA frate! In adevaratul sens al cuvantului. Si nu vorbesc doar de ambalaj aici. Vorbesc de EA adica

NELLY NASTASE:

este o floare care nu se ofileste niciodata… orice ai pune pe ea, ii sta bine. O mama excelenta care a intors lumea cu fundul in sus (la propriu) si a mutat muntii din loc pentru a putea fi langa puiul ei. O prietena de exceptie care stie sa fie langa tine chiar daca e la mii de km departare.

Desi traieste in lumea modei si a oamenilor cu bani (lume pe care eu o urasc sincer), Nelly stie sa tina contactul cu solul (cum imi place mie sa zic)…e o tipa care are atat de mult bun simt…. si n-are fite frate! Ea cum poate?

Nelly ar fi in stare sa mearga cu tine pana la capatul lumii si inapoi daca stie ca de asta ar depinde fericirea ta. Stie sa iubeasca neconditionat si are capacitatea sa primeasca iubire din partea celorlalti fara limite.. pentru ca asa e ea!

De la ea am invatat ca indiferent ce se intampla  in viata unei femei, trebuie sa tina capul sus, sa se mentina frumoasa si… fara sa  mi-o spuna vreodata,  am invatat ca “sufletele tari nu sangereaza niciodata atunci cand sunt ranite… ele stralucesc!”

Nelly este o FEMEIE FRUMOASA SI DESTEAPTA!!! in adevaratul sens al cuvantului si o PRIETENA pe care o iubesc sincer!!!

ITI MULTUMESC NELLY PENTRU AMBELE CADOURI!!!!! (cine stie, cunoaste:))

MIRELA SI MARIUS

Cu Mirela sunt colega de job… Nu ne stim de foarte multa vreme dar odata ce am ajuns sa lucram candva in acelasi departament, ne-am inteles perfect si astfel a ajuns in randul prietenilor mei foarte dragi.

Mirela…(proaspata mamica dupa cum se vede)… este un SUFLET cu OM in el. O tipa foarte calculata, EFICIENTA, si CONSTRUCTIVA, gaseste de fiecare data calea cea mai buna pentru a rezolva o problema daca, cumva,  ea apare.

De un calm enervant cateodata, de un umor sarmant, si de o bunatate … cum rar intalnesti, Mirela poate cucerii din prima pe oricine. Nu te poti supara pe ea niciodata si daca totusi vrei sa incerci experienta asta, Mirela mea iti va arata partea constructiva a lucrurilor si iti va trece instant.

La ea partea goala a paharului nu exista niciodata.

Marius, cicalitorul de serviciu din viata Mirelei si totodata busola ei in viata, este racul care m-a surprins din prima. Stiti? deobicei baietii din zodia asta traiesc pe undeva prin nori tot timpul…(nu-i vorba ca si fetele dar la ei parca e mai grav). Ei bine,  Mariusica al nostru, e total pe dos. Desi caterincar pana la Dumnezeu, Mirela are in el un real sprijin… in tot…

MULTUMESC MULT SI VOUA  CA EXISTATI IN VIATA MEA!

Raman tot in cercul colegilor de job complotisti la cadoul meu. Desi absenta la chef dar prezenta zilnic in viata mea, ANDREEA

…colega mea de birou, o mare scenarista in viata, vamaiota si ea, o tacuta a lumii dar cu un suflet cat Lumea de mare, n-ai sa stii niciodata de unde sa incepi sa o citesti. De o expresivitate rar intalnita, cu Vama Veche in ochi (are niste ochi albastrii de mori), Andreea pare o neanteleasa a lumii pe care ea incearca sa o puna pe hartie ca un desen de copii.

Timida aparent, dar foarte drastica cand i se face o nedreptate, sensibila cu tot ce o inconjoara, foarte talentata in meseria ei si foarte atenta la orice detaliu, Adreea este o fiinta pe care am indragit-o din prima clipa cand a intrat pe usa.

N-ai zice ca e prezenta cand se comploteaza ceva (de genul acestui complot ) habar n-am avut si nici nu mi-as fi imaginat vreodata ca ar putea sa fie si ea implicata, ba mai mult: Am inteles ca ea a fost sursa de inspiratie apropo de cadoul pe care urmau sa mi-l faca la chef. Ea cumparandu-mi un tricou. Apoi ce s-au gandit superbii mei prieteni? Las ca o enervam si mai tare si ii luam o chiciosenie.

ANDREEA, ITI MULOTUMESC MULT SI TIE SI.. IMI PARE RAU CA N-AI FOST LA CHEF!

Ultimii (pentru ca nu mi-au dat pana acum poze), dar nu cei din urma…sunt oamenii pe care ii am in viata mea de 20 de ani. Fostii colegi de radio. Am sa incep, contrar bunelor maniere (ca doar de-aia suntem in blogul meu, ca sa incalc orice regula), am sa incep asadar cu baietii:

GABI STOIAN (am primit poza, multam!)

L-am cunoscut in Universitate in anii 90. Un tip absolut sarmant pe atunci(asa il vedeam eu la 13 ani ai mei), fermecator acum(asa il vad la 34 de ani), de care absolut orice femeie s-ar indragostii, Gabi este tipul de om sau… un fel de om de care cred ca nu te poti lipsii intr-o gasca. La Otopeni a venit pentru prima oara de ziua mea. Vreau sa va spun ca si acum ma mai intreaba lumea de el: cand vine? bai da ce haios e…

Anul asta ne-am reaintalnit cei care acum 20 de ani am facut primul radio liber in Romania si l-am reaintalnit pe Gabi. Nu  s-a schimbat deloc…decat fizic putin. Mi-am facut o pasiune in a-l face sa rada. Rade atat de convingator, incat daca cumva esti trist sau suparat… cu siguranta iti va trece daca razi cu Gabi.

Desi hai hui rau acum 20 de ani (din cate imi amintesc) , Acum Gabi este omul pe care te poti baza fara probleme si care sare in ajutor, neconditionat. Cand am sa scriu despre viata mea in radio(habar n-am cand) am sa va povestesc mai multe despre el.

Gabi a venit la ziua mea, desi avea piciorul in ghips (si l-a prins intr-un larousse :=))  )…si cu asta cred ca v-am spus multe despre el.

MULTAM PRIETENE !!! (si tie si lui Lili)

In viata mea, am avut multe suisuri si coborasuri. Am fost un copil rebel si foarte dificil care nu asculta neam de parinti si eram de o independenta  si de o incapatanare anormala pentru varsta pe care o aveam. La varsta de 13 ani (ca despre aceasta perioada vorbim) , cand am fugit de la scoala ca sa vad cum arata primul radio independent( care urma sa-mi devina casa, familie, cariera… tot), prima persoana pe care am cunoscut-o in acel radio, si care avea sa-si puna o amprenta serioasa in viata mea  de atunci incolo a fost

CODRUTA (sau Floruta cum ii ziceam in radio)….(astept pozaaaaa!!!!!!)

Am lasat-o ultima nu numai din cauza pozei, ci si pentru faptul ca daca ar fi sa datorez cuiva ceea ce sunt acum, cu siguranta, un procent foarte mare il datorez ei.

Codruta a fost omul care a reusit sa ma disciplineze, care a murit cu mine de gat atunci cand a fost nevoie(la propriu), Codruta a fost sora mea, mama mea, prietena mea cea mai buna, la o varsta a mea, cand orice adolescent o ia razna cu usurita. Codruta m-a invatat cat de important este sa iti iubesti o pasiune pe care o ai si sa mergi pana in panzele albe pentru ceea ce vrei sa faci. Codruta, m-a invatat ce inseamna sa ai o scara de valori (lucru pe care il stiam din familie dar il negam cu o foarte mare usurinta).Codruta m-a invatat sa-mi placa sa citesc…sa iubesc cartile (le uram pentru ca le asociam cu scoala si cu “TREBUIE” venit din partea alor mei ceea ce pentru mine era “NU” din plecare). Codruta m-a ambitionat sa dau la facultate si m-a invatat sa fiu sigura pe mine si pe meseria mea. Cu Codruta am trait momente in viata mea, pe care sincer, as vrea sa le mai traiesc oricand. Cred ca a fost cea mai frumoasa perioada a vietii mele. Perioada de radio.

Au urmat apoi 11 ani in care… ne-am pierdut una de cealalta…( n-am sa inteleg niciodata de ce) viata ne-a mai schimbat. Ea a devenit sotia lui Cristi (“un tip dragut cu codi” cum imi povestea Codru cand l-a cunoscut… un tip haios, un prieten excelent, un fat -frumos in viata ei care a reusit sa-i cucereasca tot Tzunami-ul de sentimente de care este ea in stare), mama a 2 copii superbi care ii seamana… eu.. habar n-am ce s-a schimbat la mine de atunci… poate ca am mai imbatranit si m-oi mai fi maturizat.Poate ca am devenit si eu mai inteleapta … nu stiu… Cert este ca ne-am revazut dupa 11 ani (la aniversarea  de 20 de ani de radio), ca si cand ne-am fi despartit ieri. (Asta inseamna o prietenie adevarata, cred.)

In toti acesti 11 ani, nu exagerez, ma gandeam aproape zilnic la ea, la copiii ei, la familia ei…si… am pus in aplicare tot ce am invatat de la ea.

Sigur… n-am sa pot niciodata sa fiu atat de ambitioasa ca ea (a vrut sa invete Istoria Literaturii Romane pe dinafara pt licenta!!!! Nu mai stiu daca a reusit sau nu, dar parca da… ca altfel nu si-ar fi iertat-o niciodata).. intotdeuna pentru mine a fost si va ramane un model.

Nu stiu cate mii de pagini  ar trebuii sa scriu despre fata asta ca sa cuprind cam tot ce inseamna ea pentru mine.

Sa-i multumesc? Ar fii mult, mult prea putin.

Sper insa din tot sufletul sa “nu lasam lumea noastra sa moara” asa cum a zis ea candva.

si totusi…. ITI MULTUMESC MULT PENTRU CA… EXISTI!

SI… ITI MULTUMESC SI TIE, CRISTI CA NU M-AI UITAT!!!!

Cam asta a fost povestea zilei mele de nastere, si toti OAMENII pe care i-ati cunoscut in cele 3 episoade de poveste au fost protagonistii… Eu…  se pare ca am fost de data aceasta papusa manuita de ei toti. Deh… se mai schimba rolurile…

Daca am scris atata polologhie de poveste … este pentru ca vreau sa arat tuturor ce inseamna sa fi prieten adevarat.

Nu faptul ca am o bucatarie noua conteaza atat de mult… e frumoasa, o iubesc, mi-am dorit-o din tot sufletul… dar ce este mult mai important este faptul ca de ziua mea …sau nu neaparat, mai bine zis in momentul in care eram dezamagita de viata mea in genereal, am primit cel mai frumos cadou pe care si-l poate dori cineva:

AM REALIZAT CA AM PRIETENI ADEVARATI!!!!!!

Credeti-ma! Nu poate exista un cadou mai frumos! si… ma inclin in fata vostra pentru ca… mi-ati facut-o de ce sa nu recunosc si inca odata:

VA MULTUMESC DIN TOT SUFLETUL MEU DE COPIL!!!!

PRIETENI DE ZIUA MEAAA!!!! EP2

M-am reantors. Povestea mea continua. Am sa incep aceasta parte cu… “suparatii” sau “suparatele” gastii mai bine zis.

Inainte de a vi-i prezenta pe ceilalti complotisti la cadoul de ziua mea, vreau sa va spun ca am ales o ordine in prezentarea lor, in functie de pozele pe care le-am avut la indemana.

Asadar:

Daca vrei sa fii victima unui complot, sau vrei sa faci vreo farsa cuiva… sau pur si simplu vrei sa “faci pe careva cu nervii” cea mai buna sfatuitoare in de-astea este cea a carui nume poti sa-l pui pe un portativ.

MI-RE-LA  ZIVARI (sau… psiholoaga gastii)

Este omul care are intotdeauna o vorba buna pentru oricine, un om cu un suflet… cat tot universul la un loc, un om care ar da carnea de pe ea ca sa-i ajute pe cei care au nevoie. Pentru ea “nu se poate” nu exista… Am invatat foarte multe de la aceasta “zuza” cu licenta in psihologie. Daca se intampla vreodata sa ai o problema si nu-i gasesti rezolvarea… sun-o pe Zivari. Daca iti plange copilul sau reactioneaza violent… sun-o pe Zivari. Daca te trezesti intr-o dimineata si iti vine sa spui: Doamne! fa ca ziua asta sa fie ultima… e clar ai nevoie de ZIvari. Zivari e panaceu universal.Si asta nu-i nimic. Daca faci vreun chef si Zivari nu e prezenta, ai pierdut enorm: in primul rand ai pierdut sansa de a manca tot felu de bunatati facute de ea(nu suporta sa vina la chef daca nu gateste. Asa ca de fiecare data isi aduce materia prima de-acasa ca sa fie sigura). Daca la acel chef, Zivari nu e… poti sa stii ca ai avut un chef cu… lipsuri maaarii.

Este o fire neastamparata, are idei tot timpul te citeste din prima (ca deh… asa sunt psihologii astia) si…daca ii ajungi prietena, cand ai mai mare incredere in ea… iti va face o farsa (de genul celei pe care mi-au facut-o mie)

Sunt absolut convinsa ca in complot… ea a facut scenariul.Etapa cu etapa…. Las ca vine si ziua ta!

MULTUMESC MIRELA! IMI PARE RAU CA NU AI FOST CHIAR TI-AM SIMTIT LIPSA.

TE IUBESC MULT PENTRU CEEA CE ESTI TU!

ANA

Cateodata ii spun Alba ca Zapada… si asta nu pentru ca ar semana, dar este atat de calda fata asta… Parca traieste intr-o poveste si parca tot ce-ti spune o un basm. Cateodata foarte acida, Anuk noastra stie ea sa aseze lucrurile de asa natura incat sa faca pe toata lumea fericita. Daca vrea sa-ti faca o surpriza si… incerci sa o descosi, o bufneste rasul instant. De o bunatate cum rar intalnesti, Ana m-a invatat ca ar fi bine uneori sa imi fac un loc al meu in care sa ma retrag ca sa ma gandesc. La orice… De cand i-am aflat secretul, am incercat sa pun si eu in practica asta si… mi-a iesit! Am gasit solutiile pe care le pierdusem.

In filmul meu, Ana a fosta cea care a mers cu Maria la magazin si au luat fizic mobila si au carat-o pana la etajul 6. Tot Ana a ramas in pana in acea zi si era sa se dea totul peste cap (asta o stiu din povestirile lor) si tot Ana mea a pus tot sufletul si inca pe atat ca planul sa iasa.

ITI MULTUMESC MUUULLLTTTT!!!!

Din cand in cand Ana se enerveaza… da rau! si odata o auzi :

ADRIAAANNNN!!!!( sau simplu… BOROS!)

Sau… ii mai spun eu ursul Baloo. Cateodata enervant de calm, cateodata coleric… Boros al nostru este tipul umorului englezesc. Tace el ce tace dar si cand o spune pe aia dreapta de nu te mai opresti din ras. Cateodata absurd, dar cateodata extrem de hai hui. Cateodata rece… deosebit de rece, altadata foarte tandru si… cald. Nu stii niciodata in ce ape se scalda. Nu stii niciodata daca poate si cat poate sa iti fie de prieten. Nu o arata. Decat in momente de-astea. Boros este un PRIETEN. Si cu asta cred ca am spus tot.

Chiar daca am scris asta despre tine sa stii ca nu te-am iertat. (stii tu pt ce)

ITI MULTUMESC SI TIE CA EXISTI IN VIATA MEA! SI… AI GRIJA DE ANA!!!!

AURASII (sau uriasii din viata mea)

Habar n-aveti cat de inalti sunt oamenii astia!

Pe Auras il mai numim si prietenul de la etajul 2 si asta pentru ca are peste 2 m sau eu personal ii spun Gulliver din tara mea. Este un tip foarte suspicios… Nu te crede din prima niciodata. De un umor…ciudat, (are la poante in el cu carul si niciodata nu scapa ocazia sa te taxeze) …intr-un fel, frate! Un tip care e foarte organizat cand ii dai ceva de facut. Iti aduce luna de pe cer daca i-o ceri si… pentru ca toti stim ca e trafic in cosmos, iti aduce ceva … ce ai crede cu siguranta ca e Luna de pe cer. Daca nu crezi te face el din vorbe si… tot ii dai dreptate pana la urma.

Auras e un urias… cu un suflet de mii de ori mai mare decat vrea el si inaltimea lui sa arate

Nota: A nu se confunda, pt cei care mai citesc blogul Mariei… Nu vorbim de aceeasi Luna. Luna mea, e diferita de a ei. Ca sa nu avem vb la proces!!!:)))

Si… Marie! Nu imaprtim Luna cu Auras, da?

Laura este dovada vie a timiditatii si a bunuli simt.

Pistruiata gastii, nu are niciodata curajul sa minta sau sa spuna ceva care sa stie ca te-ar supara in vreun fel. Pe cat e de mare (inalta) pe atat e de copil. De-aia o iubesc de mooorrr!!!!

Se imbraca sui si cand imi povesteste ceva incepe cu :”mai oana pitic…” pentru ca asa imi spun toti copiii din viata mea.

Daca o pui in situatia de a complota la vreo farsa (surpriza pt cineva)… e prima care fuge. Nu din lipsa de responsabilitate ci pt ca… nu se poate ascunde. Are niste ochi verzi de mori si darama mitul “ochii verzi sa nu-i crezi pt ca ea nu poate mintii niciodata.Nu ai voie sa vorbesti tare in prezenta ei cand esti in autobuz sau tramvai pentru ca… ii e rusine de lumea din jur.

Uraste singuratatea si vrea sa devina mamica!!!! Lasa fata ca vine si vremea noastra, ai sa vezi!

VA IUBESC URIASILOR!!!!!!

Alta figura din viata mea, proaspata mamica de 7 luni, ADITZA .

Poza mai mare nu are!!!!

Este o superba si o scumpa. Daca te pui cu ea la vorba nu se lasa pana nu intoarce totul pe toate fetele. O prietena excelenta care ar fi in stare sa se lase pe ea pentru cineva drag.Cand una din noi are o pb (sentimentala de cele mai multe ori) vorbim intre noi ca la liceu…. pana nu ii desfiintam pe toti nu ne lasam si cu siguranta facem scenariile a cel putin 3 seriale pe care postul Acasa si le-ar dori in grila.

Decand a intrat si ea in gasca mamicilor, barometrul vietii ei s-a schimbat brusc. El are 7 luni si…. vedeti cat e de scump????

In complot ea a avut un rol f important am inteles. Pe langa bucataria cu pricina, fetele mele au pus la cale o intalnire surpriza cu… nu conteaza cu cine(poate se va concretiza candva si va povestesc atunci). Stiau ele ca imi doream sa-l cunosc. Asa ca… Maria mea mi-a furat id-ul lui, si… impreuna cu psiholoaga si cu Aditza s-au pus pe scris. Am murit de ras cand am aflat: Da cum sa-i scriu? Da daca crede nu stiu ce? Fii fata seaca ca asa tre sa fii cu astia. Hai sa-i scriu asa… ba nu e bine… cred ca asa… parca le si vad.

Cate ore or fi stat sa scrie mesajul ala… nu stiu.

FATA!!!! ITI MULTUMESC SI TE IUBESC!

Ne oprim aici azi. Nu dealta dar este deja ora 22 si eu tot la job sunt.(acasa nu am net pt ca nu l-am platiiittt!!! tipic, stiu:))) ASTA NU INSEAMNA CA VA IUBESC MAI PUTIN PE RESTUL!!!!

CHIAR: In ep.3 o sa va prezint niste oameni absolut extraordinari (care sper sa dea si poze pana atunci. Asta e si motivul pt care au ramas in ep 3!!!!!)

O parte din acesti oameni, candva mi-au marcat viata. Fara gluma! Si… au un rol extrem de important in viata mea.

Pana atunci…

“Tuturora noapte buna!

Dati-mi toti cate o mana si prieteni buni vom fii.

Si-ntr-o alta buna zi, vom platii cum se cuvine gandul voitor de bine!” 

V-am spart, nu? Asta e o parte dintr-un monolog p care l-am zis la admiterea in facultate. Cine stie cunoaste. Nu intamplator l-am scris. O sa vedeti in ep 3.!

PRIETENI DE ZIUA MEAAA!!!! ep1

Stiu, nu am mai scris de un car de ani si v-am lasat cu foarte multe multe povesti neterminate… mea culpa!

Am avut o viata foarte agitata in ultima vreme si din punct de vedere profesional dar si din punct de vedere emotional (cineva se tot ocupa de nervii mei de aproape 3 luni de zile… stie el cine e! ca eu as vrea sa stiu dar… nu mi se arata)

in fine… Fratilor, am imbatranit. Pe data de 30 iunie am facut superba varsta de 34 de ani si tot de 18 ani ma simt… e de bine, nu???

30 iunie.. o zi banala de miercuri in care am cheltuit niste bani gasindu-mi motive de genul: o data e ziua mea, merit si eu…(asta o spun de fiecare data si… in fiecare zi), am facut cinste colegilor de serviciu cu saratele si cu bere, am fost cu Maria la gradi sa-mi vad copiii cei mici care au tinut mult sa-mi cante la multi ani, apoi… acasa. Nimic neobisnuit. Toate energiile se concentrau pe ziua de sambata cand, conform traditiei de vreo 3 ani incoace, se face chef de ziua mea si a lui Alin. Cine sunt ei??? o sa aflati mai tarziu

Zilele au trecut, Maria tot vorbea la telefon, si pleca de langa mine (ceea ce nu face deobicei), nici macar nu vroiam sa stiu desi banuiam ca pune ceva la cale, dar… m-am lasat in voia jocului.

(Neaparat trebuie sa va fac aceasta introducere plictisitoare ca sa vedeti cu cine am eu de-aface in viata mea…)

Joi m-am detasat cu arme si bagaje la otopeni, in ideea ca avem de amenajat casa, curtea, totul… vietile noastre in general intr-o  bauta care avea sa aiba loc sambata.

Maria invocand preocuparea pt cadoul lui Alin (la care am complotat toti) face ea ce face si… dispare. Alin avea o treaba de tataic. Fiind joi , are n-are treaba se duce cu Matei la taikuando… Eu, asadar am ramas acasa jumatate de mary poppins (ca imi lipsea un copil) cu Ileana lalala, am ramas ca fetele deci sa “facem treaba”.

Ziua de joi a trecut… vineri, banal totul, eram foare suparata in sinea mea ca prietena mea Roxana(mama copiilor mei mari) nu ii lasa pe copii la ziua mea p motiv ca trebuie sa plece la tara… (nici acum n-am inteles de ce cand stia de o luna ca imi serbez ziua), desi mi-a mai trecut, ca pe Roxana nu te poti supara prea tare niciodata. Mai tarziu o sa va povestesc si de ea mai pe larg.

SAMBATA – 3 IULIE 2010: planul era asa: ne trezim cu noaptea in cap si ne apucam de smotru.. Alin terasa (de definitivat ca incepuse de vineri) Maria pleaca dimineata la cumparaturi, Eu stau cu copiii si mai strang ce pot din casa…. Zis si facut: Ne trezim cu chef de munca toti… cand ce sa vezi? Maria primeste un telefon de la Ana lui Boros (cu care.. va intalniti mai tarziu) si pleaca la cumparaturi “maxim o ora”… Alin, se duce dupa bautura, iar eu… acasa ca deobicei cu ambii copii de data asta.

Trece timpul, se fac 3 , apoi 4 apoi 6  ore si Maria mea apare dupa zeci de telefoane date sa vad unde e si ce face? Intre timp au venit si invitatii… toata lumea se strange, toata lumea se distreaza cum poate, Baietii la meci(lucru la care nu s-a asteptat nimeni…a scos Maria televizorul in curte, cu cablu cu tot care era prin pod… complicat rau), copiii s-au imprietenit rapid intre ei desi erau de varste diferite, fetele, barfeau de zor …. deci toata lumea fericita. Eu, incep sa constientizez ca am implinit o varsta si… vazand ca toata lumea e atenta daca Germania da gol sau nu, m-am gandit ca ar fii mai bine sa ma apuc sa ma joc fatea ascunselea cu toti copiii… trece si momentul asta. Apare Motanul (la fel… mai tarziu aflati cine e) vad ca are in mana ceva rotund… o intreb: Ai adus o blenda??? Cam asa ceva ,zice.Cand… surpriza… Hocus Pocus… Motanski a adus un cort… spre bucuria copiilor care din acel moment ne-au parasit in glorie, inventandu-si propria lor lume cu pisoi mici si mere multe luate direct de la sursa. De voie de nevoie deci… a trebuit sa ma repliez in lumea oamenilor mari.

Maria era agitata.. ( ca deobicei) cu organizarea. Vine momentul cadourilor:

Nota: AM SPECIFICAT CLAR CA NU AM NEVOIE DE CADOURI …MAI ALES CADOURI INUTILE. CEL MAI FRUMOS CADOU PT MINE E SA FIE TOATA LUMEA SI IN MOD SPECIAL COPIII LANGA MINE DE ZIUA MEA!!! N-AM AVUT CU CINE…

Primesc hainute, o punga roz adusa de Nelly care mi-a spus ca nu poate fi desfacuta in public, o alta punga mica neagra cu o firma de desuuri… si…..o cutie rosie. Maria mi-a dat acea cutie spunandu-mi sec, uite fata asta e de la noi, din partea gastii… ne-am gandit noi ca… si pleaca. Ma uit la ea… o desfac, si vad o sticla cu un rac (stilizat) in interior. Recunosc, am ramas neplacut surprinsa desi pe gura mi-a iesit un “ce frumoooos, multumesc mult” foarte fals spus…. am stat sa ma gandesc de ce ala si nu altceva… la ce s-au gandit ei??? atat sa insemn eu pt ei? Acea sticla nu costa mai mult de 10 lei si o gasesti la orice taraba din piata. Am intrebat-o intr-un tarziu pe Maria ce trebuie sa inteleg? daca e vreun mesaj subtil… Oare nu trebuie sa uit in ce zodie sunt? Apoi nu mai stiu cine a venit si mi-a spus: “Hai ma pitico ca e de senzatie… uite, are si lumini” in sinea mea ziceam ca nu am mai vazut ceva mai chicios ca ala… Doar atat ma intrebam: Atat sa insemn eu pentru prietenii mei?… In fine… deobicei nu cadourile sunt importante ci faptul ca ai oamenii care te iubesc si pe care ii iubesti langa tine in momentele cele mai importante din viata ta… nu?

 Am stat toata seara sa ma intreb:  Oamenii astia sunt langa mine aproape in fiecare zi… Daca nu ne vedem, ne scriem, vorbim la telefon… zilnic suntem in contact unul cu celalalt.. ne stim toate problemele bune si rele…ne ajutam cum si cat putem, daca nu… sigur stim sa avem cate o vorba buna atunci cand unul dintre noi are o pb grava si stim sa ne bucuram de bucuria si fericirea celorlalti…

Eu una rezonez cu fiecare dintre ei… problemele lor sunt si problemele mele… bucuriile lor sunt si ale mele…. cand e ziua lor stau si nu dorm noptile ca sa ma gandesc ce surpriza sa le fac… si ei? oare atat valorez pt ei? o sticla ieftina cu un rac in ea?

Recunosc… toate framantarile astea si-au pus amprenta pe mine toata seara desi am incercat sa pun in aplicare ce am invatat la facultate si… sa o dau din actorie ca sa nu se observe. Singura Maria venea (din ce in ce mai bine dispusa) si mai intorcea cutitul in rana intrebandu-ma ce am?

Una peste alta a fost f frumos la petrecere… am avut langa mine oamenii cei mai dragi din viata mea (cu exceptia unora, Roxana!.. care au lipsit nemotivat sau cu un motiv care cu siguranta se putea amana), si pentru ca toti oamenii astia au fost langa mine, am facut abstractie de cadouri si… am incercat sa ma bucur din toata inima de prezenta lor.

Vine momentul tortului…(inghetata). Alin nu e…Copiii cantau de juma de ora la multi ani (pentru ca asta e bucuria lor cea mai mare) … Strigam odata… nimic. Mai strigam odata.. nimic…Alin disparut Eu pun mana pe telefon si dau mesaj… nimic… lumanarile se topesc, copiii deja ragusisera cantand.. si mureau de pofta… in fine… apare si Alin din locul unde si regii merg singuri. I se da si lui cadoul….(cadou la care am complotat si eu) un portofel cu bani care sa le foloseasca in Franta.. si lui si Mariei. Din nou m-a strabatut gandul : “bine ca eu ma pot gandi la ceva practic… si ei…doar la o sticla cu un rac… in fine… poate atata merit”. M-am scuturat brusc, si am incercat sa ma bucur de chef in continuare.

Imi doream sa plec un weekend la mare cu gasca… imi doream sa strang bani sa-mi iau mobila de bucatarie (aveam o mobila imprumutata de la vecina mea pusa provizoriu, care imi ocupa toata bucataria, urata, comunista, nepractica… ma chinui de 2 ani sa scap de ea si sa-mi iau o mobila normala)… imi doream sa cunosc un om care pare a fi un om f misto si care cred ca mi-ar fi un prieten bun… vorbesc cu omul asta  de 3 luni si…vreau sa-l cunosc in realitate iar el nu vrea, sau zice ca vrea doar de complezenta si invoca faptul ca e ocupat…imi doream sa ii am pe Teo si Matei (copiii mei mari) langa mine de ziua mea pentru ca daca am ajuns sa fac varsta asta li se datoreaza intr-un fel(au avut un rol foarte important in viata mea candva)… prietenii mei stiau asta si cu toate astea… au dat banii pe prostii absolut inutile desi i-am rugat sa nu o faca.

Ar trebuii sa mai scriu 3 romane ca sa va povestesc cadru cu cadru tot ce s-a mai intamplat. Cea mai distractiva parte a fost seara cu Maria…(cititi blogul ei ca sigur va povestii candva – aiunmesaj.blogspot.com)

Ma rezum prin… a zbura direct la ziua de luni. O zi banala de munca. Planuisem duminica seara (la  a 2 a tura de bauta), sa ma intorc la otopeni sa o ajut pe Maria sa stranga tot balamucul lasat dupa chef… Luni dimineata insa Maria imi zice ca vrea sa stea cu Alin si ca… ma va duce acasa  dupa job.

Zis si facut … luat copiii de la gradi, luat Alin de la job, si… mers spre mine. Brusc oamenii mari din masina vroiau la toaleta mea fara usa… dar raaauuuu… asa ca eu senina absolut, le spun sa urcam toti.

Priviti rezultatul:

…………………………………. no comment!

Distributia: (vor fii si cu poza la un mom dat cand le strang pe toate)

VIO (sau simplu… mama mea)

- o hipioata in adevaratul sens al cuvantului, careia ii place sa traiasca aiurea si sa-si faca din viata o aventura… fiecare zi in care nu a ras e o zi pierduta pt ea, si… traieste fiecare clipa ca si cand ar fii ultima. In complot ea a fost cea care a organizat casa . Adik s-a dus sa faca curat si sa spele toate rufele pentru ca eu mi-am pus palma in fund si am plecat la otopeni…o suna pe Maria de zece ori pe zi pentru orice detaliu.

Este cea mai veche  prietena a mea cu care am legat o prietenie f durabila in 34 de ani

BOGDAN (sau… frate-miu)

Cel mai adevarat copil al meu… De 22 de ani crestem impreuna, si… cateodata nu mai stim care pe cine creste.

Este omul care desi nu o arata, are un suflet si o sensibilitate cum rar mai gasesti in ziua de azi (mai ales la un baiat). Pentru el, am sa scriu candva un articol special, atunci cand va voi povestii despre copiii din viata mea.

In acest film, el a mutat muntii din loc pentru ca eu sa gasesc bucataria montata. A mutat singur 2 dulapuri infiorator de grele (mizeriile de care v-am povestit), si-a pus capul la contributie si a montat mobila cea noua (sub indrumarea unui om de specialitate … asa mi s-a spus). Mie mi-a invocat o migrena care il opreste sa vina la chef… Alt motiv pt care am fost botoasa in seara de sambata.

MULTUMESC FRATELLO CA EXISTI! CHIAR SUNT MANDRA DE TINE!

Ei… si acum sa va prezint cadoul adevarat de ziua mea! PRIETENII MEI:

MARIA (sau… capul rautatilor) – mama biologica a copiilor mei mici:)

Cea mai sincera prietena a mea (ea e singura care recunoaste si ma atentioneaza ca m-am ingrasat)…

Daca ar fii sa o caracterizez… ar trebuii sa folosesc foarte multe culori si cea predominanta ar trebui sa fie portocaliu…Asa e ea!

O tipa care traieste pentru a traii.. Iubeste cu toata fiinta ei si nu stiu daca stie ce e aia ura. Un om bun… care vede lumea cu foarte multa fantezie . Cand i se pune pata pe ceva, sau are vreo treaba, moare  cu oricine de gat si o face perfect. Atenta la detalii … vede si detaliul detaliului… Am invatat de la ea ca viata “e un tort cu frisca! nici nu musca nici nu pisca” . Maria e o carte de citit. Daca ii citesti cumva blogul, nu se poate sa nu plangi. Scrie superb…

Vorbeste la telefon mai mult decat mine!!!! Ar trebuii sa-i lipim telefonul de ureche.

E o mama excelenta (desi isi rasfata cateodata copiii  inutil si ma iau de ea) si o sotie cum multi barbati cred ca si-ar dorii

In complot ea a fost creierul sunt convinsa. Desi eram in gatul ei, in toate aceste zile pentru ca aveam ceva de montat cu ea si telefoanele sunau intr-una, s-a descurcat mai mult decat excelent! Ea nu stie sa minta sau sa ascunda ceva.

Mariieeee!!!!! Stii tu vorba noastra!

Sa ma ierti ca te-am boscorodit tot weekendul ca nu stii sa faci cadouri si MULTUMESC! nu numai pt cadou…

ALIN (sau…”tatiiii!!!!”) – tatal biologic al copiilor mei mici

“Printul de pe toti caii albi” din viata Mariei si incontestabil, jumatatea ei

Niciodata nu stii ce gandeste. Un tip destul de misterios… Ai zice, cand il vezi prima oara ca il deranjezi sau ca l-ai suparat cu ceva. De fapt el se bucura ca un copil cand are curtea plina…Greu e pana inveti sa-l citesti. Cateodata blocat in Realitatea lui, de ne enerveaza pe toti, e un tip cu un suflet enorm.. pana la cer si inapoi (cum spun copiii) Idolul Ilenei (fetita lui), descopera impreuna cu noi si cu cei 2 copii  tainele misterioase ale copilariei lor. Un tip pasionat si indragostit de gradina lui salbatica din care de-abia asteapta sa culeaga roadele ca sa isi etaleze veleitatile de bucatar perfect.  Un prieten excelent a carui prietenie nu as da-o pe nimic in lumea asta. Cateodata numai eu il inteleg pentru ca… SUNTEM RACI si SUNTEM O SECTA!!!! Sac!

In complot el nu stiu ce rol a avut dar cu siguranta unul foarte important. Mai ales cand i-a zis Mariei dupa ce mi-a explicat cum ar trebuii sa-mi leg sticla chicioasa de gat, i-a spus: “Acum pe bune mai Maria cine a fost cu ideea sa-i luati mizeria asta??? ” Deci vedeti??? El e rac si ma intelege….

MOTANUL si BOBO ( sau Bjork cum ii mai spun eu si al ei menestrel)

Motanski e o tipa care nu te menajeaza deloc. La inceput mi-a fost tare greu sa o citesc si sa o accept. Parca negativista mereu, desfiinteaza totul cu o nonsalata rar intalnita. 

De fapt este de o sinceritate aproape bolnavicioasa. Daca nu-i convine ceva, spune direct fara preaviz… O tipa radicala si… pragmatica cateodata.

O iubesc pentru ca e asa… e o tipa traznita si foarte “pe fata” cum se zice,nu stii niciodata cum bate vantul la ea sau care e anotimpul in care traieste. (niciodata sigur nu este cel calendaristic). In ciuda poreclei (pe ea de fapt o cheama Simona), Uraste ca si mine  pisicile (desi eu am motan acasa dar l-am dresat sa fie caine)

Este cea care ne spala rusinea tuturor, fiind prezenta la absolut toate concertele internationale.

In complot ea a umblat o zi intreaga impreuna cu Maria sa aleaga mobila. Si daca Motanului nu-i place ceva… Sigur acel lucru nu se ia.Are o putere  de convingere fantastica.

MULTUMESC MOTANE SI… TE IUBESC PENTRU ASTA SI PENTRU FAPTUL CA EXISTI IN VIATA MEA! SINCER!!

Si pentru ca viata Motanului sa fie completa si palpitanta… s-a inventat BOBO…un alt rac tacut care nu se arata cu usurinta in lume…Ii spun menestrelul din viata motanului pentru ca el canta in trupa Dutevino iar motanul e foarte mandra de el pe chestia asta si il sustine din tot sufletul ei. Prea multe despre BOBO nu am ce sa scriu pentru ca el e marele absent. A lipsit si de la chef pt ca a avut concert cu 20 de oameni in public!!!(A zis Alin,  BOBO ca nu o sa vina lume!!!). Nu stii ce ai pierdut!

MULTAM SI TIE!!!

Inchei aici pe moment…Mai am o lista luuungaaaa si neaparat trebuie sa-i cunoasteti si voi!

A fost odata, in Institutul de Teatru o gasca de nebuni…(imnul clasei)

“In fiecare zi ne batem joc

De pasari, de iubire si de mare

Si nu bagam de seama ca in loc

Ramane un desert de disperare

 

Ne amagim cu vremea unui vis

Pe care l-am visat cu sovaire

Ne reculegem intr-un cerc inchis

Ce nu permite ochiului s-admire

 

Noi ne iubim in paturi de imprumut

Pe-o canapea de paie fara  perna

Crezand ca aventura de-un minut

Ramane lesne dragoste eterna

 

 

Noi ne iubim, dar cuplul consacrat

Pe care l-am creeat fara alarme

Am revenit… iar intr-un simplu pat

In care am invatat ca se si doarme.”

 

 Am tinut mult sa va redau aceste versuri. Au fost scrise la betie inaintea unui examen decisiv al unei grupe de nebuni din Institutul de teatru promotia 1999, din care, recunosc, am facut si eu parte si ma mandresc cu asta. Aceste versuri ne caracterizeaza pe toti cei care stim sa traim, zic eu… Va veni momentul sa va povestesc si despre viata mea studenteasca. Si… da! Si eu am contribuit la scrierea acestor versuri.

” A transmis pentru Antena 1, …..Mile Carpenisan”

….. “Aş vrea să fiu un om de zăpadă. Aş vrea să se bucure toţi copiii în jurul meu, să stârnesc zâmbetele bunicilor lor şi părinţilor ce odată au fost copii. Aş vrea să fiu un om de zăpadă pentru că trăiesc într-o ţară plină de ură faţă de orice mai puţin faţă de oamenii de zăpadă. Nu mai vreau să fiu din carne şi oase pentru că alea se strică cu timpul. Mai mult, sunt atacate mereu şi urâte gratuit pentru că aşa e cică “firesc” în ţara asta cenuşie. E ţara în care e bine să fiu om de zăpadă. Atunci cu siguranţă voi vedea multe zâmbete şi sunt convins că nu mă va deranja nimeni…Cine s-ar ingrijora pentru un biet om de zapada? ….

iar apoi cand vine primavara as vrea sa ma topesc si sa devin apa. Sa se scalde toti copiii in ea si sa se bucure sa se balaceasca si bunicii si da si parintii ce odata au fost si ei copii….” – Mile Carpenisan

As fi vrut sa revin cu articole mai vesele… Timpul insa nu mi-a permis-o. Am revenit acum , sa va spun ca mi-am pierdut un COLEG. Un coleg adevarat, pentru care meseria de reporter a insemnat totul.

Ceea ce ati citit mai sus sunt cuvintele lui. si… poate fara sa-si dea seama, ultima lui dorinta.

Mile era un OM in toata puterea cuvantului. Un om pentru care pericolul nu exista. Pentru cine nu stie, Mile a fost corespondent de razboi din partea Antenei1 si a Antenei 3. Ca sa faci aceasta meserie iti trebuie putina nebunie… el a avut-o, noi, cei care facem aceasta meserie avem aceasta nebunie. Este o nebunie frumoasa care te apropie de oameni. Mile a fost un PRIETEN deosebit. De fiecare data se lasa pe ultimul loc. Ca si de data asta… A plecat dupa ce si-a indeplinit o misiune grea… De a salva viata unui copil. Pe a lui… nu i s-a parut important sa o salveze.

Nu e drept…

Daca scriu acum acest articol, este pentru faptul ca Mile imi era un coleg foarte bun. Nu s-a intamplat nici odata sa-l rog ceva si sa nu se dea peste cap sa ma ajute…Chiar daca era cazul sa vina la serviciu special pentru asta.

Era un profesionist exceptional! Multi tineri care se apuca de aceasta meserie au de invatat enorm de la el… Pentru el, a ajunge o stire in casele oamenilor era mult mai important decat orice…

L-am cunoscut  in 2004 sau 2005… nu mai stiu exact. Era imediat dupa Tsunami… urma sa plece in Bagdad in razboi… Apoi, stiu ca am vorbit cu el dupa inundatiile din Banat…(Aveam nevoie de niste imagini de la el)… Era ca un Tsunami omul asta. Tin minte ca imi spunea ca e dupa 7 luni de nesomn …N-am sa uit niciodata cu cata daruire  si multumire imi spunea ca la teledonul facut pentru cei ramasi fara case, el a avut un impact foarte mare asupra autoritatilor si a reusit sa … AJUTE OAMENI, sa dea case  in timp ce la televizor analistii politici si… deontologii disecau rapirea din irak a jurnalistilor romani (subiect ce s-a dovedit a fi o facatura politica),imi povestea ca era fericit daca apuca sa doarma pe o banca in parc…dar nu apuca… pentru ca trebuia sa fie in alt loc unde lumea a luat-o razna.. si sa relateze faptele asa cum erau ele de fapt nu cum se vroia sa fie aratate.

A riscat totul pentru meseria lui…Cati dintre cei care mai fac meseria asta ar face la fel, cati dintre noi, oamenii mai suntem preocupati de soarta altora? Cred ca am ramas foarte putini…

Iti multumesc Mile ca am avut ocazia sa te cunosc si sa lucram impreuna!

  “As vrea sa va vad fiind capabili sa faceti lucruri marunte care la finalul zilei cand inchideti ochii inainte de a adormii sa vedeti linistea aceea atat de necesara ingerilor care va pazesc stiind ca lucrurile marunte au fost de fapt atat de mari pentru altii. Daca voi nu veti povesti fiecare lucru marunt, fiecare fapta mica oamenii poate vor uita cum e aia sa faci bine. Ganditi-va ca poate de noi toti depinde sa ii invatam pe oameni sa redevina oameni.

PS Nu ma voi opri doar la atat si chiar daca ar fi sa ma chinui astazi voi face tot posibilul sa mai fac macar o fapta buna.”

…Transmite acum dintre ingeri… Mile Carpenisan!

Dumnezeu sa te aiba langa El!

  

  

 

Cine este…Micul Print? sau…este o solutie sa devii “Om Mare?”

 

Nu puteam sa detin acest blog si sa nu amintesc de un foarte bun prieten care in totdeauna imi este alaturi cand am nevoie.

Povestea Micului Print, m-a urmarit pe tot traseul vietii mele incepand cu varsta de 7 ani cand am citit-o prima data, si pana in prezent.

Poate ca multi dintre  voi, n-ar intelege de ce… poate unii care citesc acum acest articol, ar spune ca e un lucru destul de infantil sa iti fie existenta urmarita de o poveste pentru copii. Cititi-o! O sa descoperiti ca fiecare dintre voi detineti cate un mic print… Fiecare dintre voi, are o latura a copilariei. Iar daca nu o recunoasteti, inseamna ca ati devenit oameni mari…ceea ce este foarte grav!

Am sa folosesc in acest articol foarte des termenii de “om mare”,sau “om matur” deoarece acesti termeni sunt total diferiti de termenul de “om adult”. Omul adult poate sa inteleaga orice… chiar si cartile pentru copii in schimb,“Oamenii maturi nu pricep singuri nimic, niciodata…si e obositor pentru copii sa le tot dea intr-una lamuriri”

Micul Print  nu este o poveste pentru copii… Este o carte de… viata.

De fiecare data cand am o problema cu “oamenii mari ” ma intorc la el si de fiecare data gasesc acolo o solutie.

Imi cer iertare ca acest articol nu se adreseaza in totalitate copiilor care poate ca ar vrea sa afle ce s-a intamplat cu Micul Print dupa ce s-a intors pe planeta lui. Sau oamenilor mari care inca mai cred in faptul ca…atunci cand iti doresti o oaie si iubesti o floare este dovada vie ca existi.

Acest articol am sa il scriu pentru un prieten drag, care… din pacate a devenit om mare.  El traieste undeva… in viata mea si sufera de boala oamenilor mari: orgoliu si frica de propria-i persoana. Trebuie asadar sa fie ajutat. Si…cum oamenii mari sunt neputinciosi in a se ajuta singuri, asta inseamna ca are nevoie de un prieten.

Iar daca aceste scuze nu sunt de ajuns,acest articol am sa il scriu COPILULUI care a fost candva cel care este omul mare de acum. Sunt sigura ca se vor regasi si altii in aceasta postura.“Toti oamenii mari au fost mai intai copii (dar putini dintre ei isi mai aduc aminte)”

(am sa folosesc foarte multe citate tocmai pentru a ma intelege si acesti”oamenii mari sau maturi” care inteleg mai greu lucrurile simple si care nu cred in …viata adevarata)

Cum spuneam, acesti oameni  nu au capacitatea de a vedea lucrurile simple… asa cum sunt ele de fapt. De vina poate sa fie faptul ca viata trece pe langa ei iar singura lor preocupare este sa manance sa munceasca ca sa poata manca si sa doarma. Acesta este motivul pentru care nici nu se pot bucura de viata pe care o traiesc. Lor le trebuie intotdeauna explicatii suplimentare

“cand le vorbesti oamenilor mari despre un prieten ei nu te vor intreba niciodata ceea ce este cu adevarat important: cum suna vocea lui? ce jocuri ii plac? are colectie de fluturi? ei te vor intreba: cati ani are? cati frati are? cat castiga tatal sau? “… lucruri total neiportante

Oamenii mari iubesc superficial… atat cat le serveste interesul sau propriul orgoliu. Oamenii mari nu mai stiu sa se bucure… si asta e trist. E trist sa vezi ca ti se ofera sansa sa devii fericit si tu sa nu o exploatezi

“oamenii  nu mai stiu sa pretuiasca nimic…cumpara totul de-a gata de la negustori. Si cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni”

Micului Print  ii placeau de exemplu, apusurile de soare. Pentru ca putea sa le vada doar mutandu-si scaunul dintr-o parte in alta a planetei.Putea vedea de 43 de ori cum Soarele se duce la culcare. Planeta lui… abia ca intrecea marimea unei case. Era trist cand se uita la apusul de soare, dar stia sa se bucure la gandul ca  Soarele  va rasari din nou.

Ceea ce vreau sa le spun oamenilor mari… este ca acest mic print mi-a demonstrat cat de important este sa te bucuri din toata inima de viata si.. sa iubesti , sa iubesti asa cum numai copiii stiu sa o faca. Dezinteresat si poate ca ar trebui sa cautam in profunzime acel lucru simplu pe care doar copiii stiu sa-l vada. Cum ar fi o lada desenata in care o oaie atipeste sau.. un sarpe boa care a inghitit un elefant si sa nu-l confunde cu o palarie. Lucru pe care oamenii maturi nu il pot vedea, pentru ca ei au intotdeauna nevoie de explicatii si nu vad decat lucrurile superficiale cum ar fi cifre, statistici, hartii…ce mananc azi? cu ce ma imbrac? cat costa viata pe care trebuie sa o traiesc?  lucruri fara o importanta cu adevarat profunda.

Pun pariu ca acesti oameni mari nu-si pun niciodata problema de ce oile mananca florile… chiar si florile cu spini. Explicatia pe care ei ti-ar da-o… ar fi ca asa e in firea lucrurilor si ca oile se hranesc cu flori si iarba decand lumea si pamantul …insa revoltator este faptul ca:

“de milioane de ani florile isi fauresc spini… cu toate acestea de milioane de ani oile mananca florile… si oare nu e lucru serios sa vezi de ce-si dau ele atata osteneala sa-si faureasca niste spini… care nu le folosesc la nimic? Nu e oare importanta batalia dintre oi si flori? Nu e ea mai serioasa si mai importanta decat socotelile unui oarecare domn gras si roscovan???”

Lor nu le pasa …si poate ca de-aia nu au decat de pierdut in viata.

“Stiu undeva, o planeta pe care se afla un domn roscovan, care n-a mirosit niciodata o floare…n-a privit niciodata o stea. N-a iubit pe nimeni niciodata… n-a facut nimic altceva, niciodata , decat socoteli si toata ziua spunea: Eu sunt un om serios!!, eu sunt un om serios!!! Si nu mai putea de trufie. Acela insa nu e om… e o CIUPERCA”

Mi-as dori din tot sufletul ca si oamenii mari pe care i-am tot pomenit in acest articol, sa poata avea bucuria de a traii… sa poata vedea viata prin ochii de copil… si sa se poata bucura de ea. 

Trebuie sa fie o boala foarte grava sa nu poti sa ai aceasta calitate…si-atunci…cum e mai bine oare?

Eu cred ca Micul Print exista in fiecare dintre noi… depinde doar de noi daca il lasam sa traiasca sau nu. Alegerea apartine fiecaruia…

Un lucru este cert insa:

“Ochii nu pot sa patrunda in miezul lucrurilor… iar limpede… nu vezi decat cu inima!”

in lumea vikingilor…( in loc de prefata)

De vreo 3 luni, lucrez , impreuna cu colegii mei din antena 1 la un proiect international… (cine ma cunoaste foarte bine, ar crede ca este vorba despre o mare productie de divertisment, pentru ca asa i-am obisnuit pe cei apropiati mie. Ei bine nu… de la un timp incoace, am descoperit o alta latura a meseriei mele care se pare, ca in acest moment cand toate televiziunile din Romania au luat-o razna si nu mai au nici un fel de scara a valorilor, imi da o mult mai mare satisfactie profesionala momentan, si sper ca va fi si materiala. Este vorba de publicitate. )

Acest proiect se desfasoara in mai multe tari, asa ca viata mea, se imparte acum intre mine si… lumi pe care nici cu gandul nu gandeam vreodata ca le voi cunoaste si vizita.

Una din locatiile unde a trebuit “sa strabatem lumea pentru a trage doar cateva cadre” cum se revolta unul din colegii mei, a fost tara vikingilor… NORVEGIA. Acesta este de fapt si motivul pentru care am lipsit un timp din peisaj…

Norvegia acum… este o tara alba.. foarte alba cu oameni frumosi si… foarte buni.  Am ramas placut surprinsa cat de calzi sunt oamenii de acolo in ciuda temperaturilor scazute la care traiesc.

Am constatat cat de important este… sa traiesti impreuna cu natura si nu doar sa populezi o planeta care iti ofera nenumarate resurse de frumusete iar tu ca om (animal evoluat s-ar spune) iti bati joc cu buna stiinta de aceasta oferta unica.

In lumea vikingilor , natura face parte din… tot. Oamenii de acolo pretuiesc absolut orice fel de forma de viata. Este o tara in care , miscarea in aer liber este un mod principal de a trai frumos. Imi propun de 3 zile sa va povestsc cum pana si pe batranii de 80 de ani, dimineata, ii vezi pe munte in costume de ski facand miscare.

In lumea vikingilor… copiii sunt la “conducere”. Nu exista familie care sa nu aiba cel putin 3 copii. A fost tara in care m-am simtit un om fericit (in ciuda temperaturii scazute si a preturilor INCREDIBIL de mari)

Este foarte mult de povestit…asa ca, acum doar am vrut sa va fac curiosi… de indata ce voi aduna toate pozele facute de colegii mei, voi reveni cu povestea pe larg.

De-a… ironia sortii!

Zilele acestea situl Face book mi-a recomandat o serie de oameni care ar putea sa-mi fie prieteni. Eu nu sunt atat de activa pe aceste situri de imprietenire. Am avut, e drept o perioada in care eram confuza cu propria mea fiinta si imi cautam echilibrul prin astfel de moduri… mi-am dat seama in timp ca este pierdere de vreme si un drog… care nu face decat sa ma distruga psihic treptat. Am hotarat asadar ca imi voi pastra doar profilul de pe Face book, pentru ca acolo sunt majoritatea oamenilor cu care lucrez si a prietenilor pe care nu i-am vazut de o viata. In lista mea, absolut toata lumea are ceva in comun cu mine. Nu discutam decat atunci cand avem treaba unul cu celalalt si asta doar daca… nu avem id-urile de mess sau mailuri personale. Astfel am reusit sa ne strangem toti, cei care acum 20 de ani am facut sa traiasca primul post de radio liber in Romania. Tot asa, am reusit, impreuna cu prietenele mele sa facem primul tribut Freddie Mercury si o parte din visul fiecareia dintre noi sa se implineasca. Tot prin Face book am reusit sa fac comemorarea tatalui meu la 10 ani decand a murit, si sa adun toata crema teatrului romanesc in locul in care tata si-a petrecut cea mai mare parte a vietii…. in sala de teatru. Asadar se pot face foarte multe lucruri frumoase cu ajutorul acestui site.

Alaltaieri insa… am avut o surpriza… mai mult sau mai putin placuta. Din cand in cand, cum spuneam si mai devreme, acest sit iti propune oameni cu care ai putea sa devii prietena. Oameni care au legatura cu meseria ta, sau pur si simplu, oameni…In lista pe care am primit-o, am regasit o persoana care a facut parte din viata mea aproape un an si jumatate. Urma sa avem o viata frumoasa bazata pe o prietenie f frumoasa si pe.. incredere totala unul fata de celalalt. Insa cineva, a trebuit sa strice tot. Asta e ironia sortii poate…..nici nu mai stiam daca exista aceasta persoana… sau poate ca nu mai vroiam sa stiu. Am ramas surprinsa si chiar mi-am spus: uite domnule ce mica-i lumea… Au trecut 7 ani , timp in care tot incercam sa sterg cu buretele momentele urate din viata mea si momentele care m-au marcat cu adevarat intr-un mod neplacut…7 ani… in care am incercat sa pastrez momentele frumoase legate de aceasta persoana si… n-au fost putine…7 ani in care numar fiecare an… pentru ca in fiecare an, cineva trebuia sa existe cu un an mai mult.

Am invatat insa in acesti 7 ani ca viata nu e asa cum ti-o doresti tu sa fie si ca de fiecare data cineva trebuie sa se sacrifice, sau sa moara inainte de a se naste pentru ca altcineva sa poata fi fericit. Am aflat ca asta este adevarul. Desi… parca nu e corect.

Tot in acesti 7 ani, am aflat ca este foarte important sa te bucuri de fiecare moment pe care il traiesti. Nu se stie niciodata cand vei mai avea ocazia…

Tatal meu avea o vorba: Traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima si RAZI!!!! Pentru ca rasul ne ajuta sa nu ne pierdem mintile.

Asta cred eu ca este  ironia sortii….